mîrșáv (mârșávă), adj. – 1. Debil, slab, neputincios. – 2. Josnic, mîrșav, ticălos. Sl. mrŭšavŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 187; Șeineanu, Semasiol., 209), cf. bg. măršav, sb. mršav, ceh. mršavy. – Der. mîrșevie, s. f. (ticăloșie, josnicie); mîrșevesc, adj. (ticălos, josnic); mîrșevește, adv. (josnic; prin trădare); mîrțină (var. mărțină), s. f. (cadavru, măruntaie), din sl. mrŭcina, cf. sb. mrgina, cr., slov. mercina și bg. mărša (› mr., megl. mărșă „cadavru”); mîrțoagă, s. f. (gloabă), cu suf. -og (Cihac, II, 187; Conev 57; Densusianu, GS, I, 349), cuvînt pe care Diculescu 176 îl lega de v. germ. mariha, marha › germ. Mähre „gloabă, mîrțoagă”, și pe care Lahovary 335 îl dune spre o epocă anterioară indoeurop. Vezi definitia »

morângláv, -ă, adj. (reg., despre porumb) cu drugi mari și cu 8-10 rânduri de boabe. Vezi definitia »

PLANCONCÁV, -Ă adj. Care are o față plană și alta concavă. [< fr. plan-concave]. Vezi definitia »

năráv (nărávuri), s. n. – 1. Obicei, uz. – 2. Obicei prost, viciu. Sl. nravŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 456; Cihac, II, 212), cf. bg. nărav, sb. narav și Vasmer, II, 230. – Der. nărăvaș, adj. (învățat prost, vicios); năravnic, adj. (înv., vicios, desfrînat); nărăvi, vb. (a învăța cu nărav, a se vicia); înărăvi, vb. (a se vicia); nărăveală, s. f. (viciere); nărăvos, adj. (învățat, prost; capricios). – Din rom. provine mag. nerávás (Edelspacher 20). Vezi definitia »

NĂRÁV, năravuri, s. n. 1. Obicei, deprindere rea; cusur, viciu, nărăveală, nărăvie. ◊ Expr. A (se) învăța cu nărav = a (se) obișnui să ceară, să pretindă ceva ca pe un drept al său. 2. (Înv. și pop.) Deprindere, obicei; fel de a fi, comportare. ♦ Fire, temperament. – Din sl. nravŭ. Cf. bg. nărav. Vezi definitia »