sgáibă (-be), s. f. – 1. Rană, rosătură, bubă superficială. – 2. Crustă, coajă. – 3. Demon, termen de ocară. – Var. mr. zǵaibă. Lat. scăbia, de la scăbĕre „a se freca” (Cipariu, Elem., 72; Densusianu, Hlr., 133; Pușcariu 1936; REW 7634; cf. în contra Graur, BL, V, 113), cf. alb. zgebë „rîie” (Philippide, II, 653), it. scabbia „rîie”. Proveniența în rom. pornind de la alb. (Weigand, Jb., XIX, 144) pare o ipoteză inutilă, ca și sursa anterioară indoeurop. (Lahovary 327). Pentru formă, cf. habeat › aibă. Etimonul lat. nu a fost acceptat din cauza dificultății semantice, dacă se pornește de la sensul de „rîie”, propriu lui scabies; dar este de presupus că cuvîntul lat. conservat și sensul său etimologic, de „mîncărime, lucru care provoacă scărpinatul”, care este cel al cuvîntului rom. – Der. sgăibos, adj. (ulceros). Vezi definitia »

HIDROVITAMÍNĂ s. f. vitamină solubilă în apă. (< fr. hydrovitamine) Vezi definitia »

dîrstă (dấrste), s. f. – Piuă de bătut. – Var. drîstă. Mr. drișteală, megl. drușteală. Bg. drăsta (Skok 67, cf. Conev 82; Candrea), din sl. tresti „a amesteca, a agita” (după Tiktin, din sl. drati „a sfîșia”); cf. bg. drăstĕlo, de unde mr., megl., ngr. δριστέλλα, alb. dërstiljë. După Meyer 65, de la un lat. *tersile, de la tergere, ipoteză improbabilă. – Der. dîrstar, s. m. (piuar); dîrștină, s. f. (cămașă de penitență), cuvînt înv. (sec. XVII), cu suf. esl. -ščina, cf. goștină (‹ sl. gore – ščina), boștină, ploștină, etc. Vezi definitia »

JUNÍNCĂ, juninci, s. f. Vițea tânără (între un an și doi ani). – Lat. junix, -cis. Vezi definitia »

MICROFÍTĂ, microfite, s. f. (Bot.) Plantă de dimensiuni mici și cu înmulțire rapidă. ◊ (Adjectival) Plantă microfită. – Din engl. microphyte. Vezi definitia »