NÚMEN s.n. (Fil.) Esență cognoscibilă numai prin rațiune. ♦ (La Kant) a) termen folosit pentru desemnarea lucrului în sine; b) libertatea, nemurirea sufletului și divinitatea. [Var. noumen s.n. / cf. fr. noumène, it. noumeno, germ. Noumenon < gr. noumenon – ceea ce este gândit]. Vezi definitia »

AMFICARPOGÉN, -Ă adj. care produce fructe pe sol, dar cu maturație subterană. (< fr. amphicarpogène) Vezi definitia »

CÚMEN s. n. Amestec de hidrocarburi benzenice care se găsește în uleiul gudroanelor cărbunilor de pământ și în anumite fracțiuni de petrol. – Din fr. cumène. Vezi definitia »

chimén s. m. – Plantă cu semințe aromatice întrebuințate în medicină, bucătărie etc. (Carum Carvi). – Mr. chimin. Gr. ϰύμινον, în parte prin intermediul sl. kjominŭ, kiminŭ (cf. bg. kimén, v. rus. kiminŭ, mag. kömény, cf. Vasmer, Gr., 77). Din același cuvînt gr. provine tc. kimion, de unde rom. chimion, s. m. (chimen, Cuminum Cyminum), cf. bg. kimion (Șeineanu, II, 112; Meyer 226). – Der. chimioniu, adj. (verde închis). Vezi definitia »

SERICIGÉN, -Ă, sericigeni, -e, adj. (Despre glandele unor viermi, insecte) Care secretă mătase. – Din fr. séricigène. Vezi definitia »