ROMÁNIC, -Ă adj. Descendent din romani. ◊ Artă romanică = artă dezvoltată, mai ales în arhitectură, în țările europene supuse influenței catolice, în sec. X-XIII, care preia unele trăsături ale artei bizantine și în special elemente din arta carolingiană (edificii caracterizate prin severitate, masivitate și robustețe, savante jocuri de volume prismatice și cilindrice ale navelor, absidelor și turnurilor etc.); limbă romanică = limbă care își are originea în limba latină; neolatin. ♦ Care se ocupă cu limbile neolatine. [Cf. lat. romanice (loqui) – a vorbi într-o limbă neolatină, germ. romanisch]. Vezi definitia »

glómic, -ă adj. Care aparține unui glomus. (< fr. glomique) Vezi definitia »

MIOCÉNIC, -Ă, miocenici, -ce, adj. Care ține de miocen, privitor la miocen; miocen (2). [Pr.: mi-o-] – Din it. miocenico. Vezi definitia »

TERMOACÚSTIC, -Ă adj. Referitor la termoacustică. [< fr. thermo-acoustique]. Vezi definitia »

VEXILÓGIC, -Ă adj. Referitor la vexilogie. [Cf. fr. vexilogique]. Vezi definitia »