ASTATIN (după fr. {i}; {s} gr. astatos „instabil”) s. n. Element chimic radioactiv din familia halogenilor (At.; nr. at. 85, m. at. 210). A fost descoperit pe cale artificială în 1940 de D.R. Corson, K.R. Mackenzie și E. Segrè. Liniile spectrale ale elementului au fost identificate (1939) în produsele de dezintegrare ale radonului de H. Hulubei. Vezi definitia »

BALADÍN s.m. (Liv.) Saltimbanc, comediant, bufon, paiață (în vechiul teatru francez). [< fr. baladin, cf. v.fr. baller – a dansa]. Vezi definitia »

VITELÍN, -Ă adj. Referitor la vitelus, al vitelusului. [< fr. vitelin]. Vezi definitia »

SEMIFÍN, -Ă, semifini, -e, adj. Care este de finețe mijlocie. – Semi- + fin (după fr. demi-fin). Vezi definitia »

chin (chínuri), s. n. – 1. Suferință, tortură, supliciu; durere fizică în general. 2. Caznă, tortură, supărare, canoneală; suferință, morală în general. Mag. kin (Miklosich, Fremdw., 98; Cihac, II, 489; Berneker 504; DAR; Gáldi, Dict., 87); cf. sb. kini, cr. kina, tc. kin. Cuvînt împrumutat din sec. XV sau înainte. După Roesler 596 (și Popescu-Ciocănel 22), ar proveni din tc. kin „ură”. – Der. chinui, vb. (a tortura, a suferi; refl., a se munci, a se strădui); chinuială, s. f. (tortură, supliciu); chinuitură, s. f. (înv., tortură); chinuitor, adj. (care chinuiește); chinzui, vb. (Trans., a chinui), der. direct de la mag. kinozni; chinzai, s. n. (Trans., supliciu, tortură). Vezi definitia »