muhur (-ruri), s. n. – Sigiliu. Tc. (per.) mühür (Șeineanu, III, 84). Sec. XVIII, înv. – Der. muhurdar, s. m. (înv., păstrătorul sigiliului domnitorului sau al sultanului), din tc. mühürdar. Vezi definitia »

jur (jururi), s. n. – Înconjurare, ocol, împrejmuire. – Var. (Mold.) giur. Mr. giur. Origine incertă. Se consideră reprezentant al lat. gyrus ‹ gr. γῦρος (Philippide, Festgabe Mussafia, 46; Densusianu, Hlr., 80; Cipariu, Gram., 145; Candrea-Dens., 923; REW 3938; DAR; Rosetti, I, 63), cf. it., sp., port. giro, prov. gir; însă der. este dificil de explicat (cf. Graur, BL, V, 100). Rezultatul y › iu indică faptul că împrumutul ar trebui să fie posterior sec. X (Rosetti, II, 65), și prin urmare, nu poate proveni direct din lat.; caz în care rămîne fără o explicație satisfăcătoare rezultatul γυ › ğ. Dacă se admite că var. giur e primitivă, s-ar putea presupune că rezultatul gyrus › *gir s-ar fi schimbat ca jimite › j(i)umătate sau bucin › bucium. Totuși, această alterare este incertă la vocala tonică, și nu este necesară o asimilare sau disimilare. Comp. prejur, prep. (înv., în jur de); împrejur, adv. (în locul înconjurător); împrejura, vb. (a înconjura, a încinge), derivat de DAR direct din lat. pop. pergyrāre; împrejurare, s. f. (înconjurare; circumstanță, condiție; situație, poziție); împrejurător, adj. (care asediază); împrejuraș (var. împrejurean), s. m. (înv., vecin); împrejurime, s. f. (locul sau ținutul dimprejur); desprejura, vb. (a descinge; a pune în libertate, a da drumul). – Cf. înconjura. Vezi definitia »

STEGOZÁUR, stegozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile gigante fosile cu capul foarte mic, cu o creastă compusă din două serii de plăci verticale osoase pe spate și cu două serii de spini pe coadă (Stegosaurus); (și la sg.) reptilă din acest gen. – Din fr. stégosaure. Vezi definitia »

IMPRIMÁTUR s. n. 1. formulă prin care cenzura bisericii catolice aproba tipărirea unei cărți. 2. autorizație indicând „bunul de tipar” pe o corectură. (< lat., fr. imprimatur) Vezi definitia »

ÎNCÓNJUR, (rar) înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nici o ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și; inconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv). Vezi definitia »