TERMINÁȚIE, terminații, s. f. 1. Parte terminală a unui lucru. 2. Sunet sau grup de sunete care se află la sfârșitul unui cuvânt; terminare (2). ♦ (Rar) Desinență. – Din lat. terminatio. Vezi definitia »

URETERECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unei părți din ureter. [Gen. -iei. / < fr. urétérectomie, cf. gr. oureter – ureter, ektome – excizie]. Vezi definitia »

ZOÁIE s.f., art. zoáia, g.-d. art. zoáiei; pl. zoi / zoáie, art. zóile / zoáiele Vezi definitia »

AUTOEXCITÁȚIE s. f. excitație magnetică a unei mașini electrice, produsă în cursul funcționării de o sursă de energie proprie. (< fr. auto-excitation) Vezi definitia »

TOMOGRAFÍE s. f. 1. radiografie care permite obținerea de imagini de la diferite adâncimi ale plămânului sau ale unui alt organ; stratigrafie (3). 2. imagine astfel obținută prin tomografie (1). (< fr. tomographie) Vezi definitia »