GÉNIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natură, caracter specific. II. (Mitol.; azi în stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rău). III. Armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. génie. Vezi definitia »

zéfchiu (-uri), s. n. – Distracție, recreare. – Var. zăfchiu, zevchiu. Tc. (arab.) zevk „gust” (Șeineanu, II, 388), cf. ngr. ζέφϰι, sb. zevak „comoditate”. Vezi definitia »

OSMIRÍDIU s.n. Aliaj de osmiu, iridiu, platină, rodiu și ruteniu, folosit la confecționarea vârfurilor penițelor de stilou. [Pron. -diu. / < fr. osmiridium, cf. osm(iu) + iridiu]. Vezi definitia »

POTPURÍU s.n. Bucată muzicală compusă din fragmente din diferite arii celebre, cunoscute. ♦ (Rar; fig.) Amestecătură, confuzie. [Scris și pot-pourri, var. potpuri s.n. / cf. fr. potpourri]. Vezi definitia »

CHIPÍU s.n. Acoperământ de cap ca o șapcă rotundă, tare, cu cozoroc, purtat de militari, de unii funcționari etc. [Pl. -ie, -iuri. / < fr. képi]. Vezi definitia »