BELEÁ, belele, s. f. Neplăcere, necaz, încurcătură, bucluc. ♦ (Concr.) Sarcină, povară. – Tc. belâ. Vezi definitia »

zăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zac, 1 pl. zăcém, 2 pl. zacéți; conj. prez. 3 să zacă; ger. zăc'ând; part. zăcút . Vezi definitia »

tétea s. m. – Tată. Țig. tetea. Cuvînt care se folosește numai vorbind despre țigani sau vorbind ca ei. Originea cuvîntului țig. este incertă, probabil este o creație spontană, ca tată, sau din gr. τέττα; der. din rom. tată (Graur 192) este improbabilă. Uzul popular al lui tetea (Tiktin) nu pare posibil fără intenții ironice. Vezi definitia »

CIUMĂREÁ, ciumărele, s. f. Plantă erbacee medicinală cu frunze alterne și cu flori liliachii grupate în ciorchini (Galega officinalis). – Cf. ciumă. Vezi definitia »

puterea de a nu-ti raspunde Vezi definitia »