CONTEMPLATÍV, -Ă adj. care contemplă, înclinat spre visare; meditativ, visător. ◊ care se limitează să contemple, fără vreun scop practic. (< fr. contemplatif, lat. contemplativus) Vezi definitia »

AFIRMATÍV, -Ă adj. (și adv.) care afirmă ceva; pozitiv. ◊ (log.; despre judecăți) care enunță aparența însușirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect. (< fr. affirmatif, lat. affirmativus) Vezi definitia »

DIFERENȚIATÍV, -Ă adj. care tinde să diferențieze. (< fr. différenciatif) Vezi definitia »

APROBATÍV, -Ă, aprobativi, -e, adj. Care conține sau exprimă o aprobare. – Fr. approbatif (lat. lit. approbativus). Vezi definitia »

SUPLETÍV, -Ă adj. (Despre forme gramaticale) Care completează schema flexionară a unui cuvânt. [< fr. supplétif, cf. lat. suppletus]. Vezi definitia »