surceá (-éle), s. f. – Așchie, vreasc, gătej. – Var. surcel. Mr. surțel, surțeao, megl. surțǫl. Lat. surcellus, var. vulgară a lui surcŭlus „creangă” (Cihac, I, 271; Koerting 9280; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Pușcariu 1699; Iordan, Dift., 134; REW 8472), păstrat și în it. din N sursel, sciorscel (Battisti, V, 3556). Rezultatul normal este surcel, de la al cărui pl. s-a format sing. actual. – Der. surceli, vb. (a tăia lemne, a strînge surcele). Vezi definitia »

peniceá s.f. (pop.) pană mică, penișoară. Vezi definitia »

CÍNCISPREZECELEA, CÍNCISPREZECEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al paisprezecelea și al șaisprezecelea. [Var.: cínsprezecelea, cínsprezecea, (reg.) cíncisprecelea, cíncisprecea, cínsprecelea, cínsprecea num. ord.] – Cincisprezece + le + a. Vezi definitia »

cocargeá s.f. (reg.) soi de strugure. Vezi definitia »

iradeá (-éle), s. f. – Rescript al sultanului. Tc. irade „voie, voință” (Șeineanu, III, 71). Turcism cultural, înv. Vezi definitia »