Definita cuvantului mierlă
miérlă (miérle), s. f. – Pasăre cîntătoare (Turdus merula). – Mr. ńerlă, ńirlă, megl. (m)ńierla, istr. merlę. Lat. mĕrŭla (Pușcariu 1073; Candrea-Dens., 1104; Iordan, Dift., 95; REW 5534; Bărbulescu, Arhiva, XXX, 62 și XXXIX, 61), cf. it., prov., cat. merla, fr. merle, sp. mirla, port. miero. Fonetismul normal ar cere un rezultat *miarlă, cf. herba › iarbă; reducerea ia › ie, s-a explicat diferit, prin influența formelor cu diftong aton, ca mierloi (Candrea-Dens., 1104), din pl. mierle (Pascu, Beiträge, 18) sau de la un alb. mierlë (Pascu, Arch. Rom., IX, 320). – Der. mierloi, s. m. (bărbătușul mierlei); mierlesc, adj. (Olt., varietate de struguri).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu mierlă
ENANTIÓZĂ s. f. nume dat în anumite sisteme filozofice fiecăruia dintre cele zece opoziții socotite ca sursă a oricărui lucru. (< fr. énantiose) Vezi definitia »
BAIONÉTĂ, baionete, s. f. Lamă de oțel ascuțită la vârf, având un mâner care se poate fixa de țeava puștii. ◊ Atac (sau asalt) cu baioneta (sau la baionetă) = luptă corp la corp, în care se folosește pușca cu baioneta pusă. ♦ Îmbinare în baionetă = îmbinare demontabilă între două piese cilindrice sau plate, care se realizează printr-o mișcare relativă de translație urmată de una de rotație. – Fr. baïonnette. Vezi definitia »
PORTRETÍSTICĂ s.f. Ramură a artelor plastice care se ocupă cu genul portretului. [Gen. -cii. / cf. engl. portraitistics]. Vezi definitia »
scrombăitúră, scrombăitúri, s.f. (reg.) obiect uscat sau deformat din cauza uscăciunii. Vezi definitia »
haină Vezi definitia »