Definita cuvantului mustață
mustáță (mustắți), s. f. – 1. Părul care crește la bărbați deasupra buzei superioare. – 2. Radicelă, radiculă. – 3. Țeapă, aristă. – 4. Vlăstar de plantă agățătoare. – Mr., megl. mustață. Lat. mustacea (Pușcariu 1141; Candrea-Dens., 1187; REW 5803a), din gr. μύσταξ (Cihac, II, 678; Rosetti, II, 65), cf. bg. mustak (Domaschke 90), alb. mustakje, sb., cr. mustač, it. mostacchio, sp. mostacho. – Der. mustăcios, adj. (cu mustață); mustăcioară, s. f. (mustață mică), pe care REW 5803 îl derivă de la un lat. mustaciolum; mustăci, vb. (a zîmbi; a da semne de nemulțumire); mustăceală, s. f. (probă de nemulțumire). – Din rom. provine bg. mustăčuri (Capidan, Raporturile, 228).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu mustață
IODOPSÍNĂ s. f. pigment fotosensibil din retină. (< engl. iodopsin) Vezi definitia »
ASTROFÍZICĂ s.f. Ramură a astronomiei care cercetează prin anumite metode fizice structura și mișcarea aștrilor. [Cf. fr. astrophysique]. Vezi definitia »
DREZÍNĂ s.f. Vehicul, de obicei deschis, care servește mai ales la transporturi ușoare pe o linie ferată. [< fr. draisine]. Vezi definitia »
cătúșă, cătúși, s.f. (reg., înv.) pisică. Vezi definitia »
AUTOCARAVÁNĂ s. f. 1. autovehicul special, care dă reprezentații cinematografice în diferite locuri. 2. caravană de automobile. (< auto2 + caravană) Vezi definitia »