CEASORNICÁR, ceasornicari, s. m. 1. Persoană care repară sau vinde ceasuri (3). 2. Insectă dăunătoare, mică de 4-5 mm, care face galerii în lemnul construcțiilor și al mobilelor și produce zgomote asemănătoare cu tic-tacul ceasului (Anobium pertinax). – Ceasornic + suf. -ar. Vezi definitia »

FUMĂRÁR, fumărari, s. m. Persoană care încasa fumăritul. – Fumar + suf. -ar. Vezi definitia »

ANTIREVOLUȚIONÁR, -Ă adj. (Rar) Contrarevoluționar. [Pron. -ți-o-. / < anti- + revoluționar]. Vezi definitia »

MOLÁR¹ adj., s. m. (dinte mare, lat) cu care se sfarmă și se macină alimentele; măsea. (< fr. molaire) Vezi definitia »

har (háruri), s. n. – Grație divină. – Mar. hare. Ngr. χάρις (Roesler 578; DAR), în parte prin intermediul sl. chari. Sec. XVI. – Der. harnic, adj. (înv., recunoscător; capabil; activ, harnic), cu suf. -nic, ca puternic de la putere (după Cihac, II, 136, urmat de DAR; Densusianu, GS, I, 350; Candrea; Scriban, din sl. charinŭ, cf. bg. haren „frumos”, neharen „leneș”; după ipoteza greșită a lui Diculescu 180, în legătură cu suedezul arnig „harnic”); neharnic, adj. (înv., nedemn; leneș); hărnici, vb. (a munci activ, a-și da silința); hărnicie, s. f. (capacitate, activitate, hărnicie). Cf. hărăzi, haram. Vezi definitia »