Definita cuvantului pleavă
pleávă s. f. – 1. Rămășițe de spice sau de păstăi, tărîțe. – 2. Drojdie, sediment. – Megl. pleavă. Sl. (bg.) plĕva „paie” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 263; Conev 72), cf. mag. polyva, sb. pleva, și plivi. – Der. plevaiță (var. pleviță), s. f. (Plantă, Xeranthemum annuum); plevniță, s. f. (magazie de pleavă), din sl. plĕvĭnica; plevos, adj. (tărîțos); plevușcă, s. f. (pește, Leucaspius delineatus; alevin; pești mici; gloată, plebe); pleviță, s. f. (plevușcă), în Munt., prin schimb de suf. al cuvîntului anterior (după Scriban, din sb. pijavica „lipitoare”); plimnicer(iu), s. n. (Trans., șopron), probabil în loc de *plevnicer, cf. pleșnicar.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu pleavă
APOZIMÁZĂ s. f. component proteic termolabil al zimazei, enzimă care produce fermentația alcoolică. (< fr. apozymase) Vezi definitia »
ROSĂTÚRĂ, rosături, s. f. 1. Rană superficială provenită dintr-o frecătură, dintr-o roadere; eroziune. 2. Loc ros, tocit, găurit. [Var.: rozătúră s. f.] – Ros + suf. -ătură. Vezi definitia »
VORBUȘOÁRĂ, vorbușoare, s. f. (Pop.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -ușoară. Vezi definitia »
DORMÉZĂ s. f. canapea fără spetează, pe care se poate dormi. (< fr. dormeuse) Vezi definitia »
PROPERDÍNĂ s.f. Principiu activ al serului sanguin. [< fr. properdine]. Vezi definitia »