Definita cuvantului pleavă
pleávă s. f. – 1. Rămășițe de spice sau de păstăi, tărîțe. – 2. Drojdie, sediment. – Megl. pleavă. Sl. (bg.) plĕva „paie” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 263; Conev 72), cf. mag. polyva, sb. pleva, și plivi. – Der. plevaiță (var. pleviță), s. f. (Plantă, Xeranthemum annuum); plevniță, s. f. (magazie de pleavă), din sl. plĕvĭnica; plevos, adj. (tărîțos); plevușcă, s. f. (pește, Leucaspius delineatus; alevin; pești mici; gloată, plebe); pleviță, s. f. (plevușcă), în Munt., prin schimb de suf. al cuvîntului anterior (după Scriban, din sb. pijavica „lipitoare”); plimnicer(iu), s. n. (Trans., șopron), probabil în loc de *plevnicer, cf. pleșnicar.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu pleavă
MÂRȚOÁGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. – Cf. mărțână. Vezi definitia »
BALANÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a mucoasei glandului și a prepuțului (de origine micotică). [Pl. -te. / < fr. balanite, cf. gr. balanos – gland]. Vezi definitia »
BURSÍCULĂ, bursicule, s. f. Organ în formă de pungă. – Cf. fr. bursicot. Vezi definitia »
HORCĂITÚRĂ, horcăituri, s. f. Faptul de a horcăi; zgomotul produs de cel care horcăie; horcăit, horcăială. [Pr.: -că-i-] – Horcăi + suf. -tură. Vezi definitia »
BILENTÍLĂ s. f. sistem optic din două semilentile, obținut prin secționarea în diametru a unei lentile convergente. (< bi- + lentilă) Vezi definitia »