LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior locotenentului-major; persoană care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer superior locotenentului și inferior căpitanului; persoană care poartă acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. (Înv.); Locotenent-comandor = grad de ofițer în aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purtă acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ține locul unui demnitar. – Din it. locotenente. Vezi definitia »

SIGNALMÉNT s. n. semnalment. (< fr. signalement) Vezi definitia »

provént, provénte, s.n. (înv. și reg.) beneficiu, venit realizat de stat prin acordarea de privilegii comerciale; venit, câștig. Vezi definitia »

FERTILIZÁNT, -Ă adj. care fertilizează. (< fr. fertilisant) Vezi definitia »

EXPECTORÁNT, -Ă, expectoranți, -te, adj., s. n. (Medicament, substanță) care ușurează expectorația (2). – Din fr. expectorant. Vezi definitia »