ALÚN, aluni, s. m. Arbust cu frunze rotunde, păroase pe dos, cu flori monoice, cele mascule sub formă de amenți, și cu fructe comestibile (Corylus avellana). – Din alună. Vezi definitia »

scaun mic, cu trei picioare, folosit la pecuit Vezi definitia »

COMÚN, -Ă adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; folosit de toți sau de mai mulți; obștesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. ◊ A face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva (într-o chestiune, într-o discuție etc.). 2. Obișnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai mulți sau la toți în același fel, banalizându-se prin deasa ei întrebuințare. 3. Banal, de rând. // s.n. Ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ În comun = laolaltă, împreună. ◊ A ieși din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun]. Vezi definitia »

OPORTÚN, -Ă adj. la momentul potrivit; prielnic, favorabil. (< fr. opportun, lat. opportunus) Vezi definitia »

zăbún (-ne), s. n. – Haină lungă, anteriu. – Var. zăbon, zobon. Mr. țipune. It. giubonne, ven. zupon, prin intermediul sb. zubun, bg. zobun (Miklosich, Fremdw., 138; Miklosich, Slaw. Elem., 23; Conev 83), mag. zubbony (Diez, Gramm., I, 446), tc. zubun (Roesler 592; Șeineanu, II, 379), cf. ngr. ντσιπούνι (› mr.). Mag. zabun (Edelspacher 24) și bg. zăbun (Capidan, Raporturile, 225) provin din rom. Vezi definitia »