Definita cuvantului strană
stránă (-ne), s. f. – 1. (Înv.) Teren, cîmp. – 2. Scaun, jilț pentru demnitari în biserică. – 3. Scaunul dirijorului. – 4. Locul ocupat de cîntăreți în biserică. – 5. Țarc de noapte pentru turmă. Sl. strana „parte, regiune” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 372), cf. bg. stran, sb., cr., slov., ceh. strana. – Der. stranic, adj. (înv., străin), cf. Coresi limba stranică și striinată, unde se vede că stranic nu este din aceeași familie cu străin, (var. înv. strainic), din sl. stranĭnikŭ; stră(i)nic, s. m. (străin, venetic), înv.; stră(i)nici, vb. (a hoinări, a umbla), înv.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu strană
poienúță, poienúțe, s.f. (reg.) poieniță. Vezi definitia »
a ști ca pe apă / ca pe Tatăl Nostru expr. a putea reproduce din memorie, întocmai / fără greșeală. Vezi definitia »
báncă (bắnci), s. f. – 1. Scaun lung. – 2. Întreprindere financiară care efectuează operații de plată și credit. – 3. (La unele jocuri de cărți) Sumă din care bancherul plătește cîștigurile celorlalți jucători. – 4. (Înv.) Bilet de bancă. – 5. (Înv.) În arg., hîrtie de o sută de lei. – Var. banc, s. n. (bancă la jocuri de cărți; glumă, brașoavă). – Mr. bancu, bancă, megl. bancă. It. banca, fr. banque (sec. XVIII). Var. banc, reproduce fidel fonetismul fr. Cuvîntul mr., din it. (Ruffini 328). Toți der. sînt împrumuturi directe: bancar, adj., din it. bancario; banco, s. m. (bancă la jocuri de cărți), din it.; bancher, s. m., din it. banchiero, fr. banquier; banchetă, s. f., din fr. banquette; banchiză, s. f., din fr. banquise; bancnotă, s. f., din germ. Banknote, cf. mag. banknotta (Borcea 177); bancrută, s. f., din fr. banqueroute, care la rîndul său provine din it. banca rotta; băncuță, s. f. (monedă de 50 bani; odinioară, în Trans., monedă de 20 creițari), din germ. Bankozettel, transformat prin etimologie populară într-un diminutiv de la bancă (Hasdeu 3193; Borcea 177). Vezi definitia »
ÎNCREMENEÁLĂ, încremeneli, s. f. (Rar) Încremenire. – Încremeni + suf. -eală. Vezi definitia »
PASARÉLĂ, pasarele, s. f. 1. Podeț mobil care leagă de chei puntea unui vapor ancorat; platformă situată la oarecare înălțime de puntea unui vas, unde se află camera hărților și a instrumentelor de navigație. 2. Pod îngust așezat la înălțime peste o linie de cale ferată, peste un canal etc. pentru a permite trecerea pietonilor. 3. Galerie acoperită sau punte îngustă care face legătura dintre două clădiri sau două aripi ale aceleiași clădiri la nivelul acelorași etaje. – Din fr. passerelle. Vezi definitia »