CONCILIÁȚIE s. f. 1. conciliere. ◊ procedură, în dreptul internațional, urmărind înlăturarea conflictelor. 2. figură retorică în care se folosește un argument „ostil” pentru propria cauză. (<fr. conciliation, lat. conciliatio) Vezi definitia »

ANOPSÍE s.f. (Liv.) Lipsă a vederii, orbie. [< fr. anopsie, cf. gr. an – fără, opsis – vedere]. Vezi definitia »

NEUROGLÍE s.f. v. nevroglie. Vezi definitia »

CĂIMĂCĂMIE (‹ caimacam) s. f. 1. (În Țara Românească și în Moldova) Formă de guvernare provizoriu instituită în timpul cît scaunul domnesc rămînea vacant sau pe timpul absenței domnitorului; locotenență domnească; p. ext. timpul cît dura această formă de guvernămînt. 2. Căimăcămia Craiovei = locotenența banului Craiovei, care din 1761 pînă în 1831 s-a aflat la București, la curtea domnească. Vezi definitia »

FARMACOPSIHIATRÍE s. f. studiu al substanțelor chimice care provoacă tulburări mintale și al efectelor acestora. (< fr. pharmacopsychiatrie) Vezi definitia »