DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus. Vezi definitia »

stricățív, stricățívă, adj. (înv.) dăunător, vătămător. Vezi definitia »

ABREVIATÍV, -Ă adj. Care marchează o abreviere. [Cf. it. abbreviativo, fr. abréviatif]. Vezi definitia »

TRANSDUCTÍV, -Ă adj. (Liv.) Care transformă ceva în altceva (asemănător); (spec.; fiz.) care transformă o mărime în alta. ◊ (Log.) Raționament transductiv = raționament în care se trece de la adevăruri cu un anumit grad de generalitate spre adevăruri cu același grad de generalitate. [< fr. transductif]. Vezi definitia »

SUPRANORMATÍV, -Ă adj. care depășește un normativ, în afara normei. (< supra¹- + normativ) Vezi definitia »