Definita cuvantului tată
tátă (-ți), s. m. – Părinte. – Var. tătîne, pl. tătîni. Mr. tată, pl. tătîni, megl. tată, pl. tătǫni, istr. tǫtę. Lat. tata (Diez, I, 413; Pușcariu 1718; REW 8596; Densusianu, Hlr., 139; Pușcariu, Lr., 281), cf. vegl. tuota, alb. tatë, it. de S. tata, it. dial. tato „tată, bunic”, tata „stăpînă”, v. fr. taie, sp., port. tata. Der. din sl. tata, cf. sb., ceh., pol. tata, mag. tata (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Miklosich, Lexicon, 983) nu este probabilă; coincidența se explică prin izvorul expresiv comun, cf. și gr. τάτα, ngr. τατᾶς. Uz general (ALR, I, 152). Are decl. dublă, datorată aspectului său formal; art. tata și tatăl, genitiv tatei și tatălui. Această ultimă formă pare să se explice prin nevoia de a împiedica întîlnirea unei terminații f. cu posesivul m. spune tatălui tău, nici o dată tatei său; din același motiv se preferă uneori folosirea fără flexiune spune tată-tău, sau cu art. antepus, ca la numele proprii spune lui tată-său. Var. tătîne se explică de obicei prin forma vulgară a lat. tata (Densusianu, GS, 139; Rosetti, I, 104), cf. barba, barbanis „unchi dinspre tată”; dar această declinare este de origine germanică și ne putem îndoi că a influențat latina din Dacia. Este vorba probabil de -ne paragogic, ca în it. (Rohlfs, It., 432), cf. cine, sine, sau susținută de echilibrul tată-tătîni cu frate-frățîni sau cu om-oameni (ca noră-nurori, față de soră-surori). – Der. tătînesc, adj. (înv., patern).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu tată
a avea cărămidă / flotă / lozul pe el expr. (intl. – d. o potențială victimă) a avea bani Vezi definitia »
jígnă, jígne, s.f. (reg.) cușniță, jignea. Vezi definitia »
verígă (-gi), s. f. – 1. Inel. – 2. Cerc. – Mr. vărigă, megl. virigă. Sl. veriga (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 453; Conev 58), cf. bg., sb., slov., rus. veriga. – Der. verigar, s. m. (arbust, Rhamnus cathartica); verigaș, s. m. (înv., codoș, intrigant); verigașe, s. f. (înv., codoașă); verigășie, s. f. (codoșlîc); verigășos, adj. (de codoș); verigat, adj. (prins în verigi, strîns; se zice și despre oile cu cercuri albe pe picioare); verigel, s. m. (o plantă parazită, Orobanche caryophyllacea); verighetă, s. f. (inel de nuntă). Vezi definitia »
FANTÓȘĂ s.f. (Liv.) Marionetă, păpușă trasă de sfori. ♦ (Fig.) Om de paie. [< fr. fantoche, cf. it. fantoccio – păpușă]. Vezi definitia »
jumáră (jumắri), s. f. – 1. Resturile rezultate din topirea slăninii porcului. – 2. Ouă bătute, papară. – Var. (Banat) jumarcă. Germ. din Austria Schmarren „mîncare cu ouă bătute prăjite în untură” (Philippide, Principii, 38; Tiktin; DAR), cf. mag. zsumórka, morzsóka „ouă bătute”, bg. džumerki „jumări”, pe care DAR îl pune în legătură poate incorect, cu rus. žimera, žomera „reziduuri”. Din sb. după Conev 88. Cu al doilea sens, se folosește numai în Munt. și la pl. Vezi definitia »