CAZ, cazuri, s. n. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. ◊ Caz de conștiință = Împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei și un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanță unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidență în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. 4. (Gram.) Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Din lat. casus, fr. cas. Vezi definitia »

breáz (breáză), adj. – 1. Se spune despre animalele cu pete albe pe frunte. – 2. (Rar) Extraordinar, remarcabil. – Megl. breaz. Sl. brĕzŭ „alb”, bg. brĕz „pestriț, bălțat” (Miklosich, Slaw. Elem., 15; DAR); cf. sl., bg. brĕza „mesteacăn”, rus. bereza „mesteacăn”, slov. brêzast „alb”. Rut. barza „oaie cu pieptul alb”, care s-a derivat greșit de la rom. barză, aparține aceleași familii, ca și sb. barzast „cafeniu” (cf. slov. brêzast), și pare că reprezintă o fază sl. anterioară metatezei lichidelor, cf. gard, daltă. Der. brează, s. f. (animal cu pete albe; dans tipic); brezaie, s. f. (personaj mascat care se plimbă la sărbătorile de Crăciun, îmbrăcat ca un măscărici și cu cap de animal; este obicei vechi, interzis fără rezultat de Alexandru Șuțu, la 22 decembrie 1819, fiindcă servea drept pretext violărilor de domiciliu și a lucruri de rușine și vorbe de ocări, de fapt pentru care și de la frații Domni de mai înainte au fost poprită), reprezintă sensul de „extraordionar” sau de „obiect care provoacă uimire”, astfel încît pare greșită ideea din DAR de a lega cuvîntul de barză; brezi, vb. (a păta, a împestrița); brezăi, vb. (a înzorzona); îmbrezăia, vb. (a îmbrăca în chip de brezaie). Vezi definitia »

olmáz (olmázuri), s. n. – Diamant. – Var. almas. Tc. (arab.) almas (Berneker 27), cf. bg., rus. almaz. Vezi definitia »

corház, corházuri, s.n. (reg., înv.) spital. Vezi definitia »

grumáz (-zi), s. n. – 1. (Înv.) Colină, delușor. – 2. Gît, beregată. – 3. Gîtlej. – 4. Gît, ceafă. – 5. Parte mai îngustă a unor obiecte. – Var. (pl.) grumaji, (rar) grumazuri. – Mr. grumadz, gurmadz. Lat. gruma, cuvînt atestat numai cu sensul de „sfîrc de sîn”; dar care trebuia să fi însemnat și „delușor, colină” (CGL, II, 223), var. de la grumus „colină”, cf. grum, cu suf. -ză, (Papahagi, Notițe, 24; cf. Pușcariu 743; REW 3888; DAR). Cf. și it. digrumare „a rumega” și sugruma. Celelalte ipoteze nu sînt suficiente: din fondul autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9); din alb. grumás, gurmás (Cihac, II, 718; Meyer, Alb. St., IV, 76; Meyer 133; cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 117); de la un lat. *grumātium, combinație a lui grumus ca palatium (Pascu, I, 196); anterior indoeurop. (Lahovary 328). Comun întregului teritoriu al rom. (ALR, I, 36). – Der. grumăjer, s. n. (parte a armurii care apără gîtul); grumăzare, s. f. (boală de gît). – Cf. grunț. Vezi definitia »