cuminecá (-c, -át), vb. – 1. A împărtași, a griji. – 2. (Înv.) A comunica. – Mr. cumnic, cumnicare, cumînic, megl. cuminic. Lat. communĭcāre prin intermediul unei var. vulg. *commĭnĭcare (Densusianu, Hlr., 188; Pușcariu 441; Candrea-Dens., 435; REW 2090; DAR; Rosetti, I, 61); cf. alb. kungoń (Philippide, II, 637), it. communicare, lomb. skuminiar, genov. kominiga, prov. comengar, fr. communier, sp. comulgar, port. comungar, sl. comŭkati (Cihac, I, 67 și II, 290, crede că rom. provine din sl., ceea ce nu pare posibil, cf. Vasmer 608). Este dublet al neol. comunica, vb. – Der. cuminecătură, s. f. (împărtășanie). Vezi definitia »

curdeásca s.f. sg. art. (reg.) dans țărănesc cu lăutari; brâul în doi. Vezi definitia »

ZINCÁ vb. I. tr. A acoperi un metal, un obiect etc. cu un strat (subțire) de zinc. [Cf. fr. zinquer]. Vezi definitia »

tananíca (dans) s. f. art., neart. tananícă, g.-d. art. tananícii Vezi definitia »

CÍRCA abr. cca./ adv. aproximativ, cam. (< lat. circa) Vezi definitia »