BELEȘ, Aurel (1891-1976, n. București), inginer constructor român. Acad. (1963), prof. univ. la București. Proiecte și lucrări în domeniul construcțiilor, mecanicii și al seismologiei inginerești. Vezi definitia »

BOLTÁȘ, boltași, s. m. (Reg.) Proprietar al unei prăvălii. – Bolti + suf. -aș. Vezi definitia »

biníș (biníșuri), s. n. – 1. (Înv.) Cavalcadă. – 2. Pelerină orientală, care la început se punea pentru a călări. – Var. beniș. Tc. biniș „cavalcadă” (Șeineanu, II, 52; Lokotsch 308); cf. bg. binišŭ. Cuvînt importat în sec. XVIII, azi înv. Der. săi sînt împrumuturi directe: binigiu, s. m. (rîndaș care se îngrijește de caii nărăvași), din tc. binici, cf. ngr. μπινιτζής, sb. bineğije; binișliu, s. m. (curtean), din tc. binișli. Vezi definitia »

BEIUȘ 1. Depr. tectonică de tip golf, limitată de M-ții Codru-Moma (la SV), masivele Vlădeasa și Bihor (la E) și M-ții Pădurea Craiului (la N), drenată de Crișu Negru cu afl. lui; 825 km². Relief de terese și dealuri rotunjite. Climă blîndă (media termică anuală, 9-10ºC); precipitații bogate (800 mm/an). Păduri de fag și stejar; pășuni și fînețe. Expl. de marmură (Vașcău, Moneasa) și de calcare (Cărpinet). Aici se găsesc orașele Beiuș, Vașcău, Nucet, Ștei. 2. Oraș în jud. Bihor, în depr. cu același nume, pe Crișu Negru; 12.318 loc. (1991). Constr. de mașini-unelte și piese de schimb. Fabrică de mobilă și de conf.; mat. de constr.; produse alim.; ateliere de reparații. Centru pomicol. Două biserici (sec. 18). Muzeu etnografic. Menționat prima oară în 1270; declarat oraș liber în 1444; ridicat la rangul de civitas în 1451. Samuil Vulcan a înființat aici în 1828 un gimnaziu greco-catolic superior pentru români. S-a mai numit Beinș. Vezi definitia »

scutáș, scutáși, s.m. (înv.) cioban care îndeplinea diverse sarcini în administrarea, conducerea unei stâne; scutar. Vezi definitia »