vítă (-te), s. f. – 1. Animal. – 2. Denumire pentru boi și vaci. – 3. Brută, animal. Mr. vită. Lat. vῑta „viață” (Șeineanu, Semasiol., 198; Pușcariu 1910; Philippide, II, 741; REW 9385), cf. it. vita, prov., cat., sp., port. vida, fr. vie. Semantismul este curios. S-a explicat prin intermediul unei echivalențe între ideea de „viață” și cea de „a fi viu” (Șeineanu, Tiktin), și chiar printr-o contaminare cu sl. životŭ „viață” și „animal”. Este posibil și să fie vorba de o evoluție de la ideea de „viață” la cea de „mijloc de trai” sau „aliment”, ca în sp. vida, care uneori ajunge să însemne „aliment”, cf. fr. viande. – Der. de la un primitiv lat. pierdut, reprezentat și de vitulus (Diez, Gramm., I, 24), sau de alb. vjetë „juncan” (Meyer 476; Densusianu, Hlr., 335) nu este probabilă. Vezi definitia »

TOBȘOÁRĂ, tobșoare, s. f. Tobiță. – Din tobă + suf. -șoară. Vezi definitia »

nădrăgílă s.m. (înv. și reg.) 1. băiat care începe să poarte pantaloni. 2. țărănoi. Vezi definitia »

TALÁNGĂ, tălăngi, s. f. Clopot care se atârnă la gâtul vitelor și al oilor; balangă; sunetul produs de un astfel de clopot. [Var.: taláncă s. f.] – Cf. balangă. Vezi definitia »

frăsinícă s. f., g.-d. art. frăsinicíi; pl. frăsiníci Vezi definitia »