cucerí (cucerésc, cucerít), vb. – 1. A cuprinde, a supune, a ocupa un teritoriu prin arme. – 2. (Refl.) A se supune, a se preda, a omagia. – 3. (Refl.) A se umili, a implora cu umilință. Lat. *conquaerĕre, în loc de conquirĕre (Pușcariu 425; Candrea-Dens., 318; REW 2155; DAR); cf. prov. conquerer, fr. conquérir. Sensul 1 este neol., din fr. conquérir. Evoluția care indică sensul 2 pare normală, fără să fie necesară ipoteza unei influențe sl., presupusă de Candrea-Dens. – Der. cucerit, adj. (umil; pios); cuceritor, adj. (care cucerește); cucerie, s. f. (înv., simplitate, umilință; pioșenie); cuceritură, s. f. (înv., respect nemărginit); necucerit, adj. (arogant); cucernic, adj. (respectuos; cinstit; pios); cucernicie, s. f. (pioșenie, evlavie); cucernicește, adv. (evlavios). Vezi definitia »

tigorí, tigorésc, vb. IV (reg.) 1. a se chinui, a trăi din greu. 2. a se zgârci. Vezi definitia »

jocurí, jocurésc, vb. IV (înv.) a trata ceva ușor, ca pe o jucărie. Vezi definitia »

presporí, presporésc, vb. IV (reg.) a reuși să facă, să realizeze, să ducă la bun sfârșit (ceva). Vezi definitia »

gurí (-résc, -ít), vb. – (Trans. de Vest) A urca, a merge în sus. Sl. gorĕ „în sus” (DAR; Pușcariu, Lr., 291). Vezi definitia »