Definita cuvantului arhitectură
ARHITECTÚRĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Știința și arta de organizare și construire a spațiilor necesare vieții și activității umane. Avînd o dublă determinare, funcțională și artistică, evoluția a. depinde de tipurile de materiale folosite într-o anume epocă (lemn, piatră, cărămidă, beton), de destinația clădirii (locuințe, clădiri de cult, clădiri industriale, militare etc.) și de climatul spiritual în care apare. Elementele de bază ale a. – volumul, suprafața și planul – organizate după un anumit ritm, caracterizează stilurile arhitectonice. În funcție de concepția epocii, înclinată către funcțional sau către spiritual, a. accentuează fie structura construcțiilor (a. clasică grecească, Renașterea, a. sec. 20), fie forma generală și decorul, în scopul creării unui sentiment sau accentuării specificului național (a. egipteană, barocă, neoromânească). După destinația edificiilor, a. este împărțită în: a. civilă, a. religioasă, a. militară, a. industrială etc. A. peisagistică = știința și arta de a interveni asupra peisajului, în scopul obținerii unui spațiu cu valențe estetice. Latura cea mai importantă o constituie arta grădinilor. A. – sculptură = curent apărut după al doilea război mondial, ca reacție la cubismul interbelic, care urmărește integrarea a. în peisaj prin apropierea aspectului ei exterior de forma sculpturală, sau, chiar, prin crearea unor sculpturi locuibile. ♦ P. ext. Aspectul compozițional al unei opere artistice; structură. 2. (INFORM.) Arhitectura calculatoarelor = asamblarea subsistemelor funcționale într-un calculator numeric, pentru a obține performanțele impuse în condiții de cost avantajoase.

Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu arhitectură
TÉNTĂ, tente, s. f. Amestec de tuș (sau de culoare) cu apă, terebentină etc., folosit pentru a reda nuanța de culoare dorită; nuanță a unei culori. – Din fr. teinte. Vezi definitia »
INSÉCTĂ s.f. Animal nevertebrat mic din încrengătura artropodelor, cu corpul format din segmente, cu trei perechi de picioare articulate, cu respirație traheeană și cu dezvoltare prin metamorfoză. ♦ (la pl.) Clasă din care face parte acest animal. // (În forma insecti-, insecto-) Element prim de compunere savantă cu sensul de „insectă”, „referitor la insecte”, „de insecte”. [< fr. insecte, lat. insectum]. Vezi definitia »
DIBUIÁLĂ, dibuieli, s. f. Dibuire. ♦ Fig. Lucrare de începător, care reflectă lipsa de experiență, căutările (încă neizbutite ale) cuiva. – Dibui + suf. -eală. Vezi definitia »
săpoichíță, săpoichíțe, s.f. (reg.) sapă mică. Vezi definitia »
OȚĂRÁLĂ s. f. v. oțăreală. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z