CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, dogmă bisericească; tipici. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Listă de texte sacre care se bucură de autoritate deplină în cadrul unei religii. 2. Pedeapsă dată de biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Nume dat cărților Vechiului și Noului Testament. 4. Regulă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută împreună aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ, fr. canon, germ. Kanon. Vezi definitia »

MICROLEXICÓN s. n. lexicon de proporții reduse. (< micro¹- + lexicon) Vezi definitia »

trigón, trigoáne, s.f. (înv.) triunghi. Vezi definitia »

KENOTRÓN, kenotroane, s. n. Tub electronic cu doi electrozi, folosit pentru redresarea curenților alternativi de înaltă tensiune. (Sil. -tron) – Din fr. kénotron. Vezi definitia »

GEOFÓN s. n. 1. aparat electroacustic folosit pentru recepționarea undelor sonore în prospecțiunile geofizice. 2. aparat acustic folosit la delectarea pierderilor de apă din conductele îngropate. (< fr. géophone) Vezi definitia »