plăceá (plác, plăcút), vb. – A-i conveni, a fi bucuros de, a fi pe gustul cuiva. – Mr. plac, plăcere. Lat. placēre (Pușcariu 1329; Candrea-Dens., 1398; REW 6557), cf. it. piacere, prov., port. plazer, fr. plaire, sp. placer. Observațiile semantice ale lui E. Seidel, BL, IX, 24 nu par nimerite. Uz general (ALR, II, 246). – Der. plăcere, s. f. (gust drag, bucurie); neplăcut, adj. (dezagreabil); neplăcere, s. f. (dezgust); displăcea, vb. (a dezgusta, a supăra), după lat. displicere; complăcea, vb. (a dezgusta, a supăra), după fr. complaire; complezant, adj., din fr. complaisant; complezență, s. f., din fr. complaisance. – Din rom. trebuie să provină sb. plakijer (Candrea, Elemente, 408). Vezi definitia »

firigeá s.f. (reg.) plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori albe sau roz-albe mirositoare; aglică. Vezi definitia »

LULEÁ, lulele, s. f. Obiect cu care se fumează, alcătuit dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-o țeavă (îndoită) prin care trece fumul; pipă; p. restr. găvanul pipei. ◊ Expr. (Adverbial) Îndrăgostit (sau amorezat) lulea = foarte îndrăgostit. ♦ Cantitate de tutun cât încape în găvanul unei pipe. [Var.: (reg.) liuleá s. f.] – Din tc. lüle. Vezi definitia »

proședeá, proșéd, vb. II (înv.) a sta în față; a ocupa locul întâi într-o adunare. Vezi definitia »

giurumeá, giuruméle, s.f. (reg.) ceva uzual; cotidian. Vezi definitia »