MUSTÁȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a rade (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței de vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) mustéață s. f.] – Lat. – V. *mustacea. Vezi definitia »

LĂBÚȚĂ, lăbuțe, s. f. Diminutiv al lui labă. – Labă + suf. -uță. Vezi definitia »

ELECTROCAÚSTICĂ s. f. metodă de tratament prin cauterizare electrică. (< fr. électrocaustique) Vezi definitia »

MERIDIÁNĂ s.f. 1. Intersecția unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței. ◊ (Astr.) Meridiana locului = intersecția planului meridian cu planul orizontal într-un loc dat; linie meridiană. 2. Canapea cu spătar și brațe inegale care ține loc de șezlong. [Pron. -di-a-. / < fr. méridienne]. Vezi definitia »

gáică (gắici), s. f. – Cheotoare; atîrnătoare. Rus. gajka (Tiktin; DAR); însă cuvîntul rus este de origine necunoscută (Vasmer, I, 252). Cf. sb. gajka „piuliță”. Vezi definitia »