INDICȚIÚNE s.f. (Liv.) Convocare pentru o zi anumită a unui conciliu; indicație pentru o anumită zi. ◊ Indicțiune romană = perioadă de cincisprezece ani care separa în vechea Romă, începând cu domnia împăratului Constantin, două ridicări extraordinare de impozite. ♦ (Astr.) Perioadă convențională de cincisprezece ani. [Pron. -ți-u-. / cf. lat. indictio, fr. indiction]. Vezi definitia »

EXCLUSIÚNE s.f. v. excluziune. Vezi definitia »

răpciúne s. m. – Septembrie. – Var. răpciun. Origine îndoielnică. Se consideră reprezentant al lat. raptiōnem „șterpeleală” interpretat drept „culesul viei” (Pu;cariu 1433; Tiktin); din lat. *rapatiōnem ‹ rapa, cu sensul de „recoltă de ridichi” (Drăganu, St. rum., 1-6; REW 7074a). Toate aceste explicații sînt forțate. Pușcariu, Lat. ti, 12, s-a gîndit la o creație artificială a latiniștilor, soluție și mai puțin probabilă. Prezența suf. -ciune nu este o probă suficientă că acest cuvînt este moștenit, fiindcă acest suf. se poate atașa și la elemente sl. (cf. slăbiciune). Poate se leagă de cuvîntul anterior. Vezi definitia »

*afectiune progresiva, care apare mai frecvent la adolescenti si la adultii tineri; corneea se subtiaza si isi schimba forma; poate lua forma unui ochi Vezi definitia »

pețiéne s.f. pl. (înv.) un fel de podoabă la ișlic (căciulă de blană scumpă sau de postav). Vezi definitia »