conț (-ți), s. n. – 1. Bucată, crîmpei, fragment. – 2. Teanc de cinci foi de hîrtie. Mag. konc (Miklosich, Lexicon, 329; Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 120), din sl. kǫsŭ. Vezi definitia »

ȘPERȚ, șperțuri, s. n. 1. (De obicei construit cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite, incorect și ilegal, cuiva, pentru a-i câștiga bunăvoința, în special pentru a-l determina să-și îndeplinească (mai cu râvnă) sau să-și încalce obligațiile de serviciu; mită, mituială. 2. Șperțuială. – Din germ. Sperrzeug „mănunchi de șperacle”. Vezi definitia »

BIZÉȚ, bizețe, s. n. Garnitură ornamentală de piele la încălțăminte. [Pl. și: bizețuri] – Din germ. Besatze. (sg. Besatz). Vezi definitia »

PROSTÚȚ, -Ă, prostuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui prost; prosticel, prostic. – Prost + suf. -uț. Vezi definitia »

șoácăț (-ți), s. m. – 1. Șoarece. – 2. German, neamț (nume injurios, dat și altor străini din Europa de V.). – Var. șoacăță, (1) socîț. Origine incertă, poate expresivă cf. sb. šokac „sîrb catolic”, pe care Candrea îl propune ca etimon al rom., dar care nu poate explica primul sens din rom. Legătura cu slov. štakor „șoarece” (Cihac, II, 391) este îndoielnică. Pentru var., cf. Byck-Graur 26. – Der. șocățesc, adj. (nemțesc; occidental; ciudat); șocăție, s. f. (limbă pocită). Cf. șogan, șonț. Vezi definitia »