ORĂCĂÍT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi. Vezi definitia »

pâsâít s.m. (înv.) faptul de a pâsâi; pâsâire (v.). Vezi definitia »

SCHELĂLĂÍT, schelălăituri, s. n. Chelălăit¹. – V. schelălăi. Vezi definitia »

STOCÍT, -Ă, stociți, -te, adj. (Reg.; despre organe ale corpului omenesc) Care s-a golit de lichidul pe care îl conține; fig. stors de vlagă, secătuit, sleit. – V. stoci. Vezi definitia »

BEHĂÍT s. n. Faptul de a behăi; behăitură. Vezi definitia »