FRÚNZĂ, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza și ca iarba = numeros. ◊ Expr. A tăia frunză la câini = a nu avea nici o ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. 2. Compus: frunză-de-potcă = plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). 2. (În sintagma) Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. – Lat. frondia (< frons, -ndis). Vezi definitia »

îngălbejeálă s.f. (reg.) culoare galbenă a feții; paloare, paliditate. Vezi definitia »

SPĂLĂTORÍȚĂ, spălătorițe, s. f. (Rar) Spălătoreasă. – Din spălător² + suf. -iță. Vezi definitia »

AUTOBÉNĂ s. f. autocamion prevăzut cu benă (1). (< auto² + benă) Vezi definitia »

metodă medicala alternativa ce are scop diminuarea senzațiilor dureroase sau de indispoziție psihică prin tehnici de relaxare până în starea de hipnoză Vezi definitia »