deság (desági), s. m. – Traistă de formă specială, alcătuită din doi saci de pînză egali, care se poartă în echilibru, agățați de umăr. – Var. desagă. Mr. disagă, tisagă, megl. disagă, istr. bisagă. Ngr. δισάϰϰι sau δισάϰϰιον, format ca lat. bisaccium (Tiktin; Candrea; Pascu, II, 32; Scriban) și probabil încrucișat cu ngr. σάγη „bagaj”; cf. bg. disagi, bisagi (după Cihac, II, 94 și Conev 65, rom. ar proveni din bg.), it. bisacce (› istr.), fr. besace. – Der. desăgar, s. m. (călugăr care caută mîncarea și o transportă în desagă; călugăr cerșetor; cerșetor); desăgăriță, s. f. (călugăriță care aduce mîncare la mănăstire); desăgi, vb. (a încărca prea mult, a împovăra; a deșela). Vezi definitia »

molceág, -ă, molcégi, -ge, adj. (reg.) 1. care nu e uscat bine (fânul). 2. încet la treabă. 3. (despre băuturi) slab, cu puțin alcool. Vezi definitia »

ADEFÁG, -Ă adj. (despre animale) vorace. (< fr. adephage) Vezi definitia »

XEROFÁG, -Ă, xerofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu alimente uscate. – Din fr. xérophage. Vezi definitia »

a prinde cheag expr. a începe să se îmbogățească, a se îmbogăți. Vezi definitia »