NUVELÉTĂ s.f. (Italienism) Nuvelă scurtă. ♦ Piesă muzicală compusă dintr-o succesiune de teme scurte, cu caracter liric sau dramatic. [Var. noveletă s.f. / < it. novelletta]. Vezi definitia »

CIACÓNĂ s.f. (Rar) Dans vechi, cu o mișcare lentă. ♦ Piesă muzicală instrumentală, în formă de variațiuni polifonice, care se sprijină mai ales pe bas. [Pron. cia-. / < it. ciaccona, cf. sp. chacona]. Vezi definitia »

TERMOCENTRÁLĂ s.f. Centrală electrică care întrebuințează energie termică (produsă de cărbuni, de derivați ai țițeiului etc.). [< termo- + centrală, cf. gr. thermos – cald, kentron – centru]. Vezi definitia »

lăútă (-te), s. f. – Instrument muzical. – Var. alăută. Tc. lauta, din arab. al ’ūd (T. Papahagi, GS, VII, 294), cf. ngr. λαοῦτο, bg. lauta, alb. lavut, it. liuto (calabr. lautu), fr. luth, sp. laud, port. alaude, germ. Laute. Der. lăutar, s. m. (muzicant țigan, violonist etc.; trîntor, bărzăun), cu var. alăutar, (a)lăutaș; lăutăreasă, s. f. (nevastă de muzicant; dans specific); lăutăresc, adj. (caracteristic lăutarilor); lăutărește, adv. (ca lăutarii; după ureche, fără să fi învățat muzică). Din rom. provin țig. labutaris „muzicant, violonist” și probabil bg. lautar (Capidan, Raporturile, 232). Vezi definitia »

APUCĂTÚRĂ, apucături, s. f. 1. Cuprindere cu mâna. Smuls dintr-o singură apucătură. 2. Fig. Fel de a se purta; deprindere, obicei (rău). – Din apuca + suf. -(ă)tură. Vezi definitia »