GÉNIU s. n. I. 1. talent, dispoziție naturală, capacitate creatoare excepțională, a dezvoltării maxime a facultăților umane; persoană astfel înzestrată. 2. caracter specific. II. spirit, demon, ființă supranaturală care, în credințele celor vechi, veghea asupra soartei unui om. III. specialitate militară, armă care se ocupă cu executarea lucrărilor de fortificații, drumuri, poduri etc. (< lat. genius, fr. génie) Vezi definitia »

MEGATÉRIU s. m. mamifer erbivor fosil mai mare decât elefantul. (< fr. mégathérium, lat. megatherium) Vezi definitia »

palimargíu s.n. (înv.) băț cu fitil la vârf pentru aprins felinarele. Vezi definitia »

DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. Care fixează o destinație. – Din fr. destinatoire. Vezi definitia »

MECÓNIU s. n. substanță galben-verzuie, prima eliminare fecală a nou-născutului. (< fr. méconium, lat. meconium) Vezi definitia »