RETICÉNȚĂ, reticențe, s. f. Omisiune voită, trecere sub tăcere a unui lucru care trebuie spus; reținere, rezervă într-o anumită chestiune. ♦ Figură retorică prin care vorbitorul, întrerupându-și brusc expunerea, trece la altă idee, lăsând numai să se înțeleagă ceea ce a voit să spună. – Din fr. réticence, lat. reticentia. Vezi definitia »

mútră (mútre), s. f. – 1. Față, mină, chip. – 2. Strîmbătură, grimasă, schimonoseală. – 3. Fasoane, nazuri. – Mr. mutră. Ngr. μοῦτρον (Tiktin; Gáldi 212), cf. bg. mutra, sl. motriti (a privi) › mr. mutrescu, megl. măntres, mutriri (a privi). – Der. mutros, adj. (năzuros). Vezi definitia »

surílă s.m. (reg.) cal sau bou sur. Vezi definitia »

LUNCÚȚĂ, luncuțe, s. f. Lunculiță. – Luncă + suf. -uță. Vezi definitia »

LITIGÁNTĂ, litigante, adj. (În sintagma) Parte litigantă = fiecare dintre părțile care se află în litigiu, în fața unui organ de jurisdicție. – Din fr. litigant. Vezi definitia »