a avea creanga seacă expr. (pop.) a fi impotent Vezi definitia »

MORÁLĂ s. f. 1. ansamblul ideilor, concepțiilor, convingerilor privind normele de conviețuire și de comportare a oamenilor în raporturile dintre ei și față de societate. 2. etică. 3. parte a unei fabule care conține o învățătură; concluzie moralizatoare dintr-o scriere literară. 4. (fam.) mustrare, dojană. (< fr. morale) Vezi definitia »

pápă s. m. – Șeful bisericii romano-catolice. Lat. pappa (sec. XVII). – Der. papistaș, s. m. (catolic), din mag. pápistas (Cihac, II, 520; Gáldi, Dict., 152), cf. ngr. παπιστης, bg. papištaš; papal, adj., din fr. papal; papalitate, s. f., format după fr. papauté; papistăși, vb. refl. (a trece la catolicism); papiștășie, s. f. (catolicism); papistășesc, adj. (catolic). Vezi definitia »

ceáfă (céfe), s. f. – 1. Partea de dinapoi a gîtului sau a capului. – 2. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracțiune. – 3. Parte a căpețelei. – Mr. chiafă. Origine incertă. Este evidentă identitatea cu tc. kafa „ceafă”, din arab. qafā (cf. Moldovan 424), de unde provine și cafă, s. f. (în blănărie, partea a blănii ce corespunde cefii), cf. Șeineanu, III, 24. Der. din mr. este sigură; însă rom. presupune un intermediar necunoscut, care să explice rezultatul oclusivei turcești. În general, se consideră că este vorba de alb. kjafë (Meyer 219; Philippide, II, 704; Pascu, II, 224; Rosetti, II, 114), ceea ce nu înlătură dificultatea. Probabil formație locală, din gr., cu sensul de „căpățînă, cap mare sau gros”, termen aplicat tradițional grecilor. Poate fi vorba de o pronunțare locală: Scriban semnalează pronunțarea čaf în alb. din Scutari. Vezi definitia »

zambílă (-le), s. f. – Plantă erbacee din familia liliaceelor (Hyacinthus orientalis). – Mr. zămbilă. Tc. zümbül (Roesler 592; Șeineanu, II, 382; Ronzevalle 96), cf. ngr. ζιμπίλι, alb. zümbül, bg., sb. zumbul. Vezi definitia »