Definita cuvantului blestem
BLESTÉM, blesteme, s. n. Imprecație (legată de credințele superstițioase) prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra unui lucru. [Acc. și: bléstem] – Postverbal al lui blestema.
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu blestem
oiém (-muri), s. n. – Cantitate procentuală de făină sau de grăunțe reținuțe ca plată la moară, la treierat etc. – Var. oem, oim, ui(u)m. Megl. uiem. Sl. uimati „a reține”, cf. slov., ceh. ujem, sb., cr. ujam (Miklosich, Lexicon, 1044; Cihac, II, 723). Vezi definitia »
TERERÉM, tereremuri, s. n. (Înv.) 1. Ornament melodic; tril. ♦ Ornament grafic. 2. Fig. Ifos, moft; pretenție. – Comp. ngr. tererismos. Vezi definitia »
além (-muri), s. n. – Semilună, emblema imperiului turc, mai ales pe steagul imperial (roșu aprins, cu o semilună aurită, pe fond alb). Era scos în procesiuni, numai în prezența sultanului; fiind purtat de un ofițer numit alemdar. Tc. alem „lume, univers” (Șeineanu, III, 5; Lokotsch, 53). Vezi definitia »
DIASISTÉM, diasisteme, s. n. (Lingv.) Sistem lingvistic desprins din analiza a două sisteme (graiuri, dialecte) cu similitudini parțiale; supersistem. [Pr.: di-a-] – Din engl. diasystem, fr. diasystème. Vezi definitia »
FONÉM, foneme, s. n. Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcțiunea de a diferenția cuvintele între ele, precum și formele gramaticale ale aceluiași cuvânt. ♦ (În trecut) Sunet. – Din fr. phonème. Vezi definitia »