matahálă (matahále), s. f. – Colos, persoană sau animal de proporție exagerată. – Var. mătăhală (Mold.) mătăhanie, (Trans., Bucov.) mătăhuie, mătăhulă, (Mold.) mahală. Creație expresivă, bazată pe consonanța m-t, cf. motoc, butuc; terminație ca în Păcală, Tîndală (cf. un Radu Mutăhală, într-un doc. din 1609). Forma primitivă pare să fi fost *motohală, cf. motocoși, mototol, cu dublă asimilație vocalică. Der. general admisă, din mag. matoha „spectru, fantomă” (Cihac, II, 189; Candrea; Scriban) se bazează pe presupunerea inexactă că acest cuvînt înseamnă și „sperietoare”, sens pe care dicționarele trebuie să-l fi dat, grație acestei false etimologii. Cf. și metehău, meteahnă. Der. mătăhălos (var. Mold. măhălos), adj. (mărit enorm); mătăhăli (var. mătăhă(n)i, metăhă(n)i, mătănăi, mătălăi), vb. (a se bălăbăni, a se clătina), pentru relația sa semantică cf. sp. bambolear față de bamboche; mătalnic, adj. (extravagant); mătălnici(r)e, s. f. (extravaganță; potlogărie). Der. lui mătalnic din mag. motóla „vîrtelniță” (Loewe 79) nu are nici o probabilitate. Vezi definitia »

râncuiálă s.f. (reg.) lemnul înfipt vertical în perinocul carului. Vezi definitia »

BÚTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc (1); buturugă. 2. Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează și este considerată ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3. Trunchi scorburos; butoarcă. [Var.: bútur, búture s. m.] – Cf. butuc. Vezi definitia »

BELGIÁNCĂ, belgience, s.f. Locuitoare originară din Belgia. Vezi definitia »

smerínță smerínțe, s.f. (înv.) smerenie, umilință, supușenie, cucernicie, evlavie, pioșenie, smerire, spăsenie. Vezi definitia »