ísmă (-me), s. f. – 1. (Înv.) Miros, parfum. – 2. Mentă. Var. izmă. Mr. aνiazmu. Ngr. (ἀ)γιόσμος „mentă”, de unde și alb. dhiozmë, bg. giozum. Cuvîntul ngr., din gr. ἠδύοσμον, pare să fi suferit o apropiere de ἀγίασμα, cf. aghiasmă, poate datorită folosirii acestei plante (cf. sp. hisopo „plantă” și „mătăuz”). Din gr. òσμή „miros” după Tiktin; de la òσμή prin intermediul unei forme eolice ὔσμη › *iusmă, după Diculescu, Elementele, 482; de la mag. izme, după Gáldi, Dict., 178; din mag. izmat „parfum” ‹ germ. Schmack, după Pușcariu, Dacor., VII, 117; Pușcariu, Lr., 105 și DAR. Vezi definitia »

filigránă (filigráne), s. f. – Lucrare de giuvaiergerie cu aspect de dantelă. – Var. filigran. It. filigrana. – Der. filigranat, adj. (cu filigran). Vezi definitia »

DĂLTUITÚRĂ, dăltuituri, s. f. (Rar) Scobitură, crestătură făcută cu dalta. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tură. Vezi definitia »

parócă s.f. (reg.) perucă. Vezi definitia »

jigăríță (jăgăríță), s.f. (reg.) 1. plămânii de vite cornute. 2. măruntaiele din care se face drobul de miel. Vezi definitia »