PRETERIȚIÚNE s.f. Figură de retorică prin care oratorul declară că nu vrea să vorbească despre un lucru, despre care totuși vorbește; pretermisie; paralipsă. [Pron. -ți-u-. / < lat. praeteritio, cf. fr. préterition]. Vezi definitia »

FONAȚIÚNE, fonațiuni, s. f. Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. phonation. Vezi definitia »

VOLIȚIÚNE s. f. (psih.) act de voință. (< fr. volition) Vezi definitia »

MAGNITÚDINE, magnitudini, s. f. 1. Mărime stelară. 2. Mărime care indică gradul de intensitate al unui cutremur. – Din fr. magnitude, lat. magnitudo, -inis. Vezi definitia »

CONJURAȚIÚNE s.f. v. conjurație. Vezi definitia »