RUGÍNĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II. 1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. 2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. *aerugina. Vezi definitia »

CONCORDÁNȚĂ s. f. 1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondență (II, 1). ♦ concordanța timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziție dependentă în acord cu timpul verbului din propoziția regentă; corespondența timpurilor. ◊ îmbinare armonioasă de sunete. 2. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu. 3. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă și chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoțite fiecare de un microcontext pertinent pentru înțelegerea lor. (< fr. concordance) Vezi definitia »

ZĂMOȘÍȚĂ, zămoșițe, s. f. Plantă cu tulpina ramificată de la bază, acoperită cu peri aspri, cu flori mari de culoare galben-deschis și purpurie, catifelate la mijloc (Hibiscus trionum).- Zămos (= zemos) + suf. -iță. Vezi definitia »

BISÉRICĂ (lat. basilica) 1. Instituție a creștinismului, întemeiată de Hristos, care asigură comuniunea oamenilor cu Dumnezeu prin actul de credință și prin participarea la slujbele săvîrșite de cei învestiți cu puterea Duhului Sfînt în vederea mîntuirii. Este alcătuită din totalitaea celor botezați și care cred în Hristos. ♦ B. primară = comunitate religioasă întemeiată de Iisus Hristos și reunind primii creștini. B. universală = larga comuniune a celor care cred în Iisus Hristos; semnul umanității răscumpărate prin Hristos. B. locală = manifestare a b. universale într-un loc, garantată de episcop, prin care orice b.l. se află în comuniune cu b. universală. Primele b.l. au fost organizate, după Cincizecime de apostolii lui Hristos. 2. Ansamblul credincioșilor reuniți într-o comuniune creștină particulară. ♦ B. ortodoxă v. ortodoxie. B. catolică v. catolicism. B. protestantă v. protestantism. B. evanghelică (sau luterană) v. luteranism. B. reformată (calvină) v. calvinism. B. unitariană v. unitarism. B. anglicană v. anglicanism. B. romană unită cu Roma (greco-catolică) v. greco-catolici (uniți). B. baptistă v. baptism. B. lui Dumnezeu apostolică v. penticostal. B. armeano-gregoriană = confesiune creștină contituind b. de stat a Armeniei (301) despărțită de Patriarhia Ortodoxă de la Constantinopol (506). 3. Lăcaș de închinare public al creștinilor, în care este preamărit Dumnezeu și se săvîrșește liturghia. Vezi definitia »

TRAVÉRSĂ s.f. 1. Grindă transversală folosită ca piesă de rezistență în construirea scheletului unui pod, a unei clădiri etc. ♦ Piesă, de obicei de lemn, care se așază transversal sub șinele de cale ferată. ♦ Bară de metal, drug, pârghie. 2. (Mar.) Parâmă transversală față de direcția unei nave. 3. (Mil.) Mică ridicătură de pământ amplasată pe șanțurile de tragere. [Pl. -se. / < fr. traverse]. Vezi definitia »