STÁRE, stări, s. f. 1. Situație în care se află cineva sau ceva; mod, fel, chip în care se prezintă cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi în stare (să...) = a putea, a fi capabil să... (Rar) Faptul de a sta într-un anumit fel; poziție a corpului; postură. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astâmpăr, a nu avea odihnă. Spec. Situație a unui corp sau a unui sistem determinată de structura sa, de condițiile exterioare etc. și definită prin anumite mărimi sau parametri. 2. Fel în care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispoziție în care se află cineva. 3. Situație materială (bună); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstărit. 4. (Înv.) Categorie, grup sau pătură socială. ♦ Grad, ierarhie, treaptă socială. – V. sta. Vezi definitia »

CONCHIFÉRE s. f. pl. moluște prevăzute cu cochilie. (<germ. Konchiferen) Vezi definitia »

INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.: încarnáre s. f.] – V. incarna. Vezi definitia »

trei litere expr. (glum., eufem.) fund, șezut. Vezi definitia »

AUTOGUVERNÁRE, autoguvernări, s. f. Faptul de a se autoguverna. [Pr.: a-u-] – V. autoguverna. Vezi definitia »