beteálă (-éli), s. f. – 1. Podoabă din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele și-o pun în cap. – 2. Mătase de porumb. Var. peteală, betea. Ngr. πετάλιον „foiță de aur”, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (Du Cange); probabil încă un detaliu faptul că costumul tipic al țăranului român imită moda imperială bizantină. După Cihac, II, 685 și Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petală”. Totuși, chiar Cihac derivă peteală din sl. petalja „nod”, ca și cum ar fi un cuvînt diferit. Var. este un sing. refăcut, cf. Byck-Graur 29. Vezi definitia »

DÚPLICĂ s.f. (Jur.) Răspuns la o replică. [Cf. fr. duplique, germ. Duplik, it. duplica]. Vezi definitia »

CÁDRĂ s. f. v. cadru. Vezi definitia »

EPÁCTĂ, epacte, s. f. Număr de zile care trebuie adăugat unui an lunar pentru a-l face să concorde cu anul solar. – Din fr. épacte. Vezi definitia »

ANGHELUȚĂ, Octavian (1882-1978, n. Brăila), pictor român. Prof. univ. la București. Tematică socială în compoziții, portrete și peisaje („Proba oțelului”, „Tataia”). Vezi definitia »