ROCOCÓ adj. inv. stil ~ (și s. n.) = stil de ornamentație în arhitectură și arta decorativă din sec. XVIII, de origine franceză, care urmează barocului, printr-o deosebită bogăție a decorului, prin tendința spre asimetrie și spre complicare a planurilor arhitectonice, printr-o cromatică bogată etc. ◊ (p. ext.) demodat și puțin ridicol. (< fr. rococo) Vezi definitia »

CERVIC(O)- elem. „gât, ceafă”, „col uterin”. (< fr. cervic/o/, cf. lat. cervix, ceafă) Vezi definitia »

TOCO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) naștere”, „natal”, „natalitate”. [< fr., it. toco-, cf. gr. tokos]. Vezi definitia »

MAGNICO s.n. Aliaj de magneziu, nichel și cobalt. [< fr. magnico < mag(neziu) + ni(chel) + co(balt)]. Vezi definitia »

moricó adj. invar. (înv.) albastru-închis sau roșu-închis. Vezi definitia »