PRUNCÚȚ, pruncuți, s. m. (Înv. și reg.) Pruncușor. – Prunc + suf. -uț. Vezi definitia »

șirăgúț, șirăgúțe, s.n. 1. (înv.) armată mică, unitate militară mică. 2. (reg.) sumă, mulțime mică. Vezi definitia »

vântuléț s. n., pl. vântuléțe Vezi definitia »

ANTEBRÁȚ, antebrațe, s. n. Parte a membrului superior al corpului omenesc, de la cot până la încheietura mâinii. – Din ante- + braț. (după fr. avant-bras). Vezi definitia »

ȘPIȚ², șpițuri, s. n. 1. (Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor. 2. (Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor. 3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte, construcții etc. 4. (Reg.) Țigaret scurt. – Din germ. Spitze. Vezi definitia »