LEGISLATÍV, -Ă adj. referitor la legiferare, care legiferează. ♦ putere ~ă (și s. n.) = una dintre cele trei puteri ale statului constituțional, având atribuția de a elabora legi; organ ~ (și s. n.) = organ al puterii de stat care elaborează și adoptă legile. (< fr. législatif) Vezi definitia »

substantiv neutru regionalism din Ardeal care inseamnă; pridvor. terasă,prispă,verandă Vezi definitia »

SUPLETÍV, -Ă adj. 1. (despre forme gramaticale) care completează schema flexionară a unui cuvânt. 2. (despre o normă legală) care se aplică în măsura în care părțile nu convin altfel, prin actele juridice pe care le încheie; interpretativ, facultativ. (< fr. supplétif) Vezi definitia »

CORELATÍV, -Ă adj. Care arată o corelație, un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii; conjuncții corelative (și s.f.) = conjuncții care introduc două propoziții coordonate sau o propoziție regentă și una subordonată, în raport de corelație una față de cealaltă. [< fr. corrélatif]. Vezi definitia »

DEFINITÍV, -Ă adj. care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ♦ profesor (sau învățător) ~ = profesor (sau învățător) care a primit definitivatul; în ~ = în sfârșit, la urma urmelor. (< fr. définitif, lat. definitivus) Vezi definitia »